Cine mă cunoaște știe deja că încă din copilărie am avut câteva experiențe de „emigrant”, alături de familia mea. Însă, din diverse motive, nu am putut, și nici nu am vrut, să rupem complet legătura cu România. Bună, rea, ciudată, fascinantă, greu de înțeles - este totuși țara noastră. Iar acum, datorită tezei mele de doctorat (în lucru - va fi gata în 2015), ghiciți ce subiect cercetez! Re-integrarea în societatea românească a migranților înalt calificați. Cred ca am ce povesti aici, și cu siguranță nu sunt singura.
Mulți sunt de părere că un român cu studii superioare, o dată ce a plecat din țară la studii sau pentru a câștiga experiență profesională, nu se mai întoarce. Dar nu trebuie neapărat să fie așa. Nimic nu se încadrează în tipare, când vine vorba de astfel de experiențe. Dorința de a se întoarce acasa depinde foarte mult și de legăturile cu familia și prietenii rămași în țară, dar și de anumiți factori legați strict de experiența trăită peste hotare. Dincolo de durata și scopul plecării, sau de motivația aflată în spatele deciziei de a pleca, este foarte important și nivelul de integrare socială și culturală în țara gazdă. Care, oricât de „civilizată” ar fi țara respectivă, tot există posibilitatea de a întâmpina probleme, peste care poți sau nu poți fi dispus să treci. Poate fi vorba despre măsura în care reușim să ne adaptăm la exigențele academice sau profesionale din țara respectivă, sau despre anumite diferențe culturale greu de înțeles și de suportat. Cert este că, la un moment dat, oricine se poate întoarce acasă, de nevoie sau din proprie alegere. Dar întrebarea este: oare merită să te întorci? Ce se întâmplă, o dată ce te-ai întors acasă? Cum ești privit de către societate? S-a schimbat modul tău de a interacționa cu familia și vechii prieteni? Ai întâlnit probleme în plan profesional sau în viața cotidiană? Dar cea mai importantă întrebare este: cum putem să facem, în așa fel încât România să fie o țară primitoare, pentru cine vine sau revine de peste hotare?
Ei bine, studiile mele se concentrează în această direcție, și voi încerca să aflu un răspuns. Iar despre mine personal, ce pot să vă spun? Acum am două țări - România și Italia, de care se pare că nu mă voi rupe niciodată, cărora se adaugă o experiență valoroasă din punct de vedere profesional, dar relativ incompatibilă din punct de vedere cultural, și anume Marea Britanie. În anumite privințe, mi-a fost greu să mă reintegrez în societatea românească, dar am avut și momente când am exclamat „Ce bine e acasă!” Dar este loc de mai bine. Și împreună cu siguranță putem găsi soluții.