vineri, 3 februarie 2017

Atunci când îți dai seama că POȚI să lupți

      


         Cititorii mai vechi ai Cutiuței cu Valori știu că nu am mai scris aici demult, mai exact de la tragedia de la Colectiv. Nu cred că am avut un motiv anume, poate doar lipsa timpului. Însă, o dată cu anul nou, mi-a revenit cheful să mișc ceva, cât de mic, pentru ca noi să ajungem să credem din nou în România, că suntem un popor de oameni puternici, care au trecut prin multe, și care, dacă își dau „mână cu mână”, după cum ar spune Vasile Alecsandri, pot să facă multe lucruri bune. 
     Astfel, am întrebat câțiva prieteni ce ar schimba ei în societatea românească dacă ar avea ocazia. Mi-am notat răspunsurile lor, și urma să cercetez mai în amănunt acele subiecte. Dar ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână mi-a dat acel imbold să redeschid Cutiuța cu Valori mai repede decât aș fi planificat, după mai bine de un an. 
         N-o să vă explic în detaliu ce prevede ordonanța cu pricina - informația este la dispoziția oricui, pe diverse surse. În primul rând, îi voi felicita pe cei care au avut curajul și solidaritatea să iasă în stradă. Oameni de vârste diferite, categorii sociale diferite, uniți mai mult decât oricând și hotărâți să nu se lase călcați în picioare. 
             Apoi, îi admir pe cei care și-au asumat o poziție fermă, în anturajele lor, pe social media, sau oriunde. Toți suntem suficient de inteligenți ca să gândim, să ne formăm o opinie proprie, să o împărtășim și să o argumentăm. Orice gând rostit, orice petiție semnată, orice postare care ajunge și la semenii noștri contează.
            Dar, am spus-o și anterior, și repet: nu s-ar fi ajuns aici dacă am fi fost la fel de numeroși și la vot, sau dacă unii dintre noi nu ar fi votat ce nu trebuie. Lipsă de informare, naivitate, comoditatea drumului bătut, obligații, sau motive care mai de care mai suprarealiste. Și da, am văzut și persoane cărora le-au plăcut florile și în ziua de 11 Decembrie, și acum își dau palme singuri. Parcă nu știau cu cine au de-a face, după atâția ani! Ce credeau că se schimbă?! E mai simplu și mai sigur să votezi decât să protestezi.
          Sperăm că toate aceste manifestații se vor încheia în favoarea noastră. În week-end intenționez să merg la protest, și să va țin la curent pe măsură ce mai sunt vești. Dar, ceea ce trebuie să ținem minte și după ce se vor liniști lucrurile, este că nu avem nevoie de o nenorocire, niște alegeri organizate în mod dubios, sau o manevră politică strigătoare la cer ca să fim uniți. Putem să luptăm în fiecare zi pentru o Românie mai bună, să ne pese de celalalt, să împărțim și să respectăm.
                   
                Tu ce zici? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu