Astazi se sarbatoreste Dragobetele, sarbatoarea traditionala romaneasca a iubirii si tineretii. O sarbatoare traditionala, "din mosi-stramosi". Dar... ma credeti ca eu cand am aflat despre aceasta sarbatoare aveam deja peste 20 de ani? Toata copilaria si adolescenta mea nici nu am stiut ca exista. Oare de ce? Probabil, prinzand tocmai perioada de imediat dupa Revolutie, caracterizata de o miscare culturala mai degraba "anti-nationalista", generatia mea a fost mai preocupata sa il adopte pe Sf. Valentin din lumea occidentala. Iar preocuparea si dragostea pentru traditiile nationale au venit abia mai tarziu.
Ei bine, cine este Dragobetele si care sunt obiceiurile asociate cu aceasta sarbatoare? Am citit cateva povesti si curiozitati despre Dragobete, toate cu parfumul vremurilor de altadata. Zice-se ca Dragobetele era fiul Babei Dochia, un tanar frumos si romantic, si care, conform legendei, cununa toate animalele, traditia extinzandu-se mai apoi la oameni. In ziua de 24 Februarie, in pragul venirii primaverii, feciorii si fetele din sat se logodeau pentru ca iubirea lor sa fie binecuvantata si sa dureze, faceau fratii de sange, mergeau la cules de ghiocei sau faceau farmece pentru a atrage iubirea in viata lor. Se mai spune ca Dragobetele ii ferea de boli pe cei ce il sarbatoreau, si cate si mai cate!
Fiind o sarbatoare pe care romanii au redescoperit-o recent, mi-ar placea sa devina din ce in ce mai populara. Bineinteles, Muzeul Satului si Muzeul Taranului Roman au fost mereu pe faza prin evenimentele organizate, dar parca ar merita sa se faca mai mult. Pe de alta parte, nu stiu daca mi-ar placea ca Dragobetele sa cada in extrema cealalta, si anume a "comercialului" ce caracterizeaza sarbatoarea Sfantului Valentin. Cum am putea sa o sarbatorim fara a ne indrepta spre kitsch? S-ar putea transpune traditiile tipice in vremurile noastre moderne?
