Trăim într-o lume în care vrem totul "aici şi acum". Totul se petrece în viteză şi suntem, parcă, deschişi numai la ce e nou. Însă... de câte ori reuşim să ne facem puţin timp să ne amintim de literatura clasică română? Da, exact aceea cu care ne "torturau" ai noştri profesori de limba română pe băncile şcolii! Mă rog, pentru mine personal, ca absolvent de profil umanist, a fost mai mult o plăcere decât o tortură. ;) Dar astăzi, m-am oprit puţin din cursa vieţii cotidiene. Astăzi, în urmă cu 164 de ani, se năştea Mihai Eminescu, poetul nepereche al românilor, un poet de geniu, un romantic prin excelenţă, şi un destin tragic. Imens. Etern. O viaţă mult prea scurtă, dar care ne-a lăsat moştenire o comoară de neegalat. Astăzi, după mulţi ani, am luat din nou în mână volumul de poezii de Eminescu. În toată agitaţia mea şi a lumii din jurul meu... mi-a readus liniştea sufletească. O linişte care va rămâne mereu, dincolo de timp şi spaţiu. Am vrut să vă împărtăşesc câteva dintre versurile mele preferate, dar îmi este mult prea greu să aleg. "Luceafărul", "Floare albastră", "Glossă", "Împărat şi proletar", "Scrisorile", "Călin (file de poveste)", În schimb, cu această ocazie, vă promit că de acum încolo, în "Cutiuţa cu valori" va intra, din când în când, câte o poezie. Să nu-l uităm pe Eminescu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu