Recent, am asistat la o discutie despre efectul mass-mediei asupra sistemului de valori (sau, mai degraba, de non-valori) al societatii noastre. Cu siguranta, este un subiect controversat. Rolul mass-mediei in formarea opiniei publice este incontestabil in orice societate, iar in Romania sunt foarte multe lucruri de dezbatut, si din pacate nu toate vestile sunt imbucuratoare.
Ce modele ne propune mass-media, si in special televiziunea? Cat tine cont mass-media de interesul public? Intre reality-show-uri unde competitiile duse la extrem, insotite de tensiuni si scandaluri regizate fac rating-ul sa creasca, stiri mondene despre vedete care mai de care mai superficiale, stiri politice care sunt o reteta sigura pentru dureri de cap, intram intr-un cerc vicios. Deseori am auzit vorbindu-se despre regresia intelectuala a populatiei. Dar oare productia de mass-media de slaba calitate este in crestere datorita unor cereri nefondate si inexplicabile ale populatiei, sau aceasta preferinta pentru non-valori apare ca urmare a unei obisnuinte aparute de-a lungul timpului? Merita sa descoperim, si mai ales sa actionam.
Multi dintre noi aleg sa nu se mai uite la televizor si sa nu mai citeasca presa. Dar, pe de alta parte, este pacat sa nu ne mentinem informati si sa nu fim la curent cu ceea se petrece in jurul nostru. Atunci, ce e de facut? Avem posibilitatea de a alege ce sa urmarim si ce sa citim, tinand cont de interesele noastre personale, de informatiile care ne sunt utile, dar si de valorile noastre. Putem gasi posturi de radio si televiziune, emisiuni sau publicatii romanesti care s-au mentinut la standarde calitative ridicate, respectandu-si audienta si imbogatind-o sufleteste si intelectual? Eu sunt sigura ca da, chiar daca unele dintre ele nu au neaparat cel mai ridicat nivel de audienta sau cel mai mare tiraj. Dar imi iau acest angajament: voi profita de profesia mea de om de comunicare, si voi (re)deveni un consumator asiduu de mass-media, in cautarea a ceea ce merita sa vedem si sa citim. Si va provoc si pe voi sa ma ajutati in cautarile mele, si sa imi impartasiti descoperirile voastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu