Tragedia din Colectiv: o poveste despre eroi

      

   Cand m-am trezit sambata dimineata, habar nu aveam cum week-endul nostru linistit va fi zguduit de o tragedie de proportii. Pana cand am dat drumul la televizor. Ce s-a intamplat?? Ce-i cu atatea masini de pompieri?? Unde?? In Bucuresti!! Incendiu la club Colectiv! 26 de decese, si 140 de raniti, in stare grava. Atat. Din acel moment, nimic din problemele noastre cotidiene nu a mai contat, si fiecare bucurie avea un gust amar. 

          Ca sa nu mai vorbim despre cauza de baza a incendiului: clubul Colectiv nu respecta normativele de siguranta anti-incendiu. Cine le-a dat autorizatie sa functioneze? Cum au reusit sa ocoleasca legea? A-ha: traim in Romania, si stim foarte bine ce se intampla. 

          De cateva zile, se vorbeste numai despre numarul de victime care a crescut, oameni aflati in stare grava in spitalele din Bucuresti, parinti care si-au pierdut copiii si ii cauta disperati in spitale sau la morga. E nevoie de donatori de sange, si de donatii materiale pentru familiile victimelor. Au inceput numeroase proteste in Bucuresti si in restul tarii, importiva guvernantilor corupti, sfidatori si neglijenti fata de tara pe care o conduc. Marsuri tacute si momente de reculegere, cu lumanari si flori, in memoria victimelor. 

         Sufletele noastre sunt facute tandari. Chiar daca nu am pierdut pe nimeni cunoscut, poate un prieten de-al nostru a pierdut pe cineva. Reactiile noastre sunt profund emotionale, si acest eveniment ne-a zguduit pe toti: a fost picatura care a umplut paharul, si acum ne-am unit, din nou. Vrem o Romanie in care grija si respectul pentru siguranta oamenilor, ca si pentru lege, sa aiba prioritate, si nu avantajele materiale. Se poate? Noi credem ca da. Mii de oameni ies in strada, puternici si uniti.

             Insa, nu trebuie sa uitam eroii acestei povesti. Sunt acele persoane nevinovate care si-au pierdut viata in incendiu, si speram ca acest tragic eveniment sa nu fi fost in zadar. Sunt acei Oameni, aflati in Colectiv, care si-au riscat viata salvandu-i pe ceilalti din flacari. Sunt echipele SMURD, si medicii si asistentele din spitale, care au facut fata mai mult decat onorabil unor cazuri cum rar se intampla - si carora le multumim. Sunt toti cei care au donat si vor dona sange, cei care au ajutat si vor ajuta material, si miile de romani care au iesit in strada.

            Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei ce au plecat dintre noi si sa le dea putere celor ramasi in viata, precum si familiilor victimelor. Cat despre noi, cei "norocosi"... tot ce imi doresc este sa devenim cu totii mai intelepti, sa ne amintim de acest episod in momentele in care ne vaitam de toate nimicurile, sa dam mai multa valoare grijii fata de ceilalti, si, nu in ultimul rand, sa fim uniti si sa luptam pentru Romania pe care ne-o dorim si pe care o meritam. 

             

          

Turist in orasul meu: Palatul Sutu, sau Muzeul Municipiului Bucuresti

           

    Duminica am avut parte de o zi superba de toamna. Si bineinteles, am iesit din casa, hotarata sa ma joc de-a turistul prin centrul Bucurestiului, insotita de aparatul meu de fotografiat, de care, dupa cum stiti, ma despart destul de greu. ;) Si am ajuns nu foarte departe de casa: la Palatul Sutu, cunoscut si ca Muzeul Municipiului Bucuresti. Spre rusinea mea, desi se afla la doi pasi de domiciliul subsemnatei, nu l-am vizitat niciodata in interior, desi mereu l-am admirat trecand pe langa el. Dar... mai bine mai tarziu decat niciodata. ;)

             

          Palatul Sutu, dupa cum stiti, nu este o cladire impunatoare, ci mai degraba un castelut mic si cochet, inconjurat de un petic verde, in ceea ce este probabil cea mai circulata zona a capitalei. Intrarea costa doar 6 RON, iar daca vrei sa faci poze, taxa suplimentara este de 15 RON. Pe cea din urma, eu am platit-o si nu regret. Merita. Cladirea, construita la mijlocul secolului XIX, in stil neogotic, te face efectiv sa visezi, atat pe dinafara cat si pe dinauntru. O familie de aristocrati, baluri, ceaiuri, si cate si mai cate... :)  In interior, spatiul nu este foarte mare, dar este suficient cat sa nu te pierzi, dar nici sa nu te plictisesti. Eleganta locatiei te face intr-adevar sa te simti ca un personaj din literatura clasica. Usi de sticla, balustrade de fier forjat, candelabre, tavane sculptate in lemn si sobe din teracota: toate fac parte din peisaj. 

           

          Cat despre expozitii, pasionatilor de istorie le-o recomand pe cea dedicata Primului Razboi Mondial, intitulata "Marele Razboi in Imagini", situata in holul de la parter. Dar, atat pasionatilor de istorie, cat si tuturor bucurestenilor curiosi in legatura cu transformarile prin care a trecut orasul nostru de-a lungul secolelor, incepand din Evul Mediu, de la primele atestari in documente, si pana in prezent, le recomand expozitia "Timpul Orasului", care ocupa si cel mai semnificativ spatiu din locatie. Imagini si obiecte din diferite perioade istorice - bani, documente, transport, moda si frumusete, uniforme militare, arme, uniforme scolare, mobila... Cu siguranta nu veti rata nici video-proiectia celor mai importante evenimente din istoria contemporana, incepand cu Revolutia din 1989 si pana in prezent. Povestea unui popor care a trecut prin multe, dar si a unui oras plin de personalitate. 

           

Rural Fest: o plimbare "la tara"... in inima Bucurestiului

         

       In ciuda perioadei aglomerate, m-am hotarat sa ies putin in seara aceasta, la o mica plimbare. Unde puteam sa merg? Bineinteles, cu totii stim cat de insufletit este Bucurestiul in aceasta perioada, cand, desi suntem la inceput de toamna, vremea inca tine cu noi. Evenimentele sunt peste tot! Dar iata ca eu am ajuns... la tara! Nu, nu va pacalesc: la tara de pe Soseaua Kiseleff, la Rural Fest. 

            

           Cum a fost? M-am incarcat cu energie pozitiva. Arhiplin de lume, de toate varstele, ceea ce, din nou, demonstreaza ca bucurestenii sunt dornici de socializare. Parinti, copii, bunici, tineri, catei - cu mic, cu mare, in oras! In orice caz, mult mai bine decat sa stam acasa si sa ne uitam la stiri. ;) Apoi, mereu am fost placut surprinsa, in ultimii ani, de felul in care societatea romaneasca s-a reorientat spre folclor si spre produsele de artizanat, din toate colturile tarii. Iar Rural Fest este un adevarat FESTin sau FESTival al artizanatului romanesc. Ceramica de Horezu, costume nationale, covoare tesute, obiecte din lemn, figurine ce reprezinta personaje din povesti, precum Pacala sau Danila Prepeleac, mileuri brodate. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca multe persoane au inceput sa poarte piese din costumele nationale, precum ia si clopul, ca pe cele mai noi tendinte in vestimentatie! 
                      

   Si daca tot am venit, am putut sa ne punem si burtica la cale! Pastrama, sarmale, carnati, mititei, placinte, salamuri, cascaval, zacusca, peste cu mamaliguta, dulceturi, miere, si multe altele. Se puteau consuma la mesele special amenajate, sau exista posibilitatea sa cumparam pentru acasa. Iar eu nu am venit acasa cu mana goala, ci cu ceva ce nu am mai mancat de cand eram mica: dulceata de trandafiri! 
         
                

      
        Nu in ultimul rand, pentru a face atmosfera rurala si mai "fidela", nu au lipsit pajistile cu fan, pe care puteam sa ne asezam, si animalele domestice - gaini, oi, ponei, sau caprite. Ce sa mai vorbim, s-a mutat lumea lui Pacala, sau lumea lui Nica, in inima Bucurestiului... si zau ca mi-a placut! :)

Fericirea e dulce... la Gerovital

                                           

     Nu am mai vorbit demult despre brand-uri romanesti, iar astazi am ceva pentru noi, fetele. Gerovital este o marca de cosmetice cu traditie si cu o reputatie foarte buna. Insa mereu am perceput-o ca pe o marca pentru doamne, adica pentru mamicile si bunicile noastre. Dar nu este cazul si noii game Happiness, foarte indicata pentru tenuri tinere, pe care am incercat-o pentru prima data in aceasta vara, si careia i-am ramas fidela. Demachiante, creme de fata, lotiuni de corp, masti pentru fata, sau creme CC, gama Gerovital Happiness se distinge printr-o aroma foarte placuta, de fructe. Sunt disponibile in trei variante: caise pentru ten uscat, zmeura pentru ten normal, si afine pentru ten gras, sau, in cazul cremelor CC, zmeura pentru ten deschis la culoare, caise pentru ten mediu, si afine pentru ten inchis. Produsele mele preferate sunt lotiunea de corp cu zmeura - o aroma foarte proaspata, si cu mini-particule stralucitoare, si masca gomaj cu caise, care curata tenul in profunzime, lasandu-l moale la atingere. 

     O identitate de brand care inspira tinerete, veselie si prospetime, datorita texturii fine si aromelor apetisante, si la preturi accesibile. Gerovital ne-a facut fericite! :)

"Aici oamenii nu prea zambesc"

      

   A fost una dintre primele impresii ale unei prietene din Germania, care m-a vizitat de curand. Desi e dureros, recunosc ca are dreptate. Si nu e dureros la modul "ia uite ce percep strainii despre noi", ci la modul "ia uite cum am ajuns (de tristi)". Sunt trista ca suntem tristi. Poate nici eu nu mai sunt la fel de vesela precum mi-as dori, sau precum eram pe vremuri. Si cu siguranta asa e si pentru multi altii. Poate e vorba de lucruri marunte din viata de zi cu zi, poate e vorba despre probleme financiare sau profesionale, poate e vorba de lucruri mai grave, precum probleme de sanatate sau pierderea celor dragi. Sau poate (iar) ne-am uitat la stiri, desi ne-am jurat solemn ca nu ne mai uitam.

           Motivele pot fi nenumarate. Insa ma intreb altceva: oare noi romanii o ducem mult, mult mai rau decat alte natii? Ok, diferente sunt destule, dar oare impactul este intr-adevar atat de mare? Sau conteaza si felul in care le facem fata? Exista si situatii in care facem din tantar armasar, si orice maruntis devine o tragedie nationala? Ce putem face pentru a ne relaxa mai mult, in primul rand, si apoi pentru a ne inveseli zilele (care, obiectiv vorbind, nu sunt mereu usoare)? 

           Astept parerile voastre! Haideti sa ne (re)aducem zambetul pe buze! ;)

Un paharel de umor romanesc: la multi ani, Carmen Stanescu!

       

    
     N-am mai servit de mult un paharel de umor romanesc, iar astazi chiar il inchinam in cinstea unei mari Doamne a teatrului si filmului romanesc. Carmen Stanescu implineste frumoasa varsta de 90 de ani. 
     

     Generatii intregi au avut ocazia sa o admire pe frumoasa actrita in roluri care mai de care mai variate, interpretand mereu roluri pline de personalitate. Mie mi-a ramas in suflet in special in roluri precum Zoe Trahanache in "O scrisoare pierduta" de I.L. Caragiale, Felice in "Badaranii" de Carlo Goldoni, dar si in rolul lui Ardele in piesa "Egoistul", alaturi de Radu Beligan, piesa pe care am avut ocazia sa o vad pe scena Teatrului National in anul 2006. Astazi va propun un sketch umoristic la fel de celebru - "Cititorul de contoare", cu Carmen Stanescu si Jean Constantin in rolurile principale. L-am vazut de sute de ori, dar de fiecare data rad cu lacrimi. Fetelor, sa vizionam cu atentie si sa retinem: asa NU! ;)

         Noi ii uram lui Carmen Stanescu un calduros "La Multi Ani" si multa sanatate. Este si va ramane mereu o artista de neinlocuit. 

Turist in orasul meu: La pas prin "Bucurescii" de altadata

         

   N-am mai fost demult turist in orasul meu. Dar aseara am recuperat, si am avut parte de o experienta care m-a bucurat, dar si m-a intristat un pic, iar mai tarziu va voi spune si de ce. Cert este ca m-am intors acasa cu sufletul plin.  

        

   Ei bine, aseara am luat parte la traseul cultural pietonal "Bucuresci 2021 - Explorare prin plimbare", organizat de catre A.R.C.E.N. (Asociatia pentru Cultura, Educatie si Normalitate) si ArCub (Arta si Cultura Bucurestiului), in vederea pregatirii candidaturii Bucurestiului la titlul de Capitala Culturala Europeana pentru anul 2021. Intalnirea a fost stabilita la proaspat-restructuratul Han Gabroveni din Centrul Vechi. Unde am avut parte de prima surpriza placuta: ce de lume! Sa fi fost 100 de persoane? Sau poate chiar 200? Oameni de toate varstele, familii cu copii, dar si o domnisoara cu un catelus. Toti cu zambetul pe buze, "inarmati" cu aparate de fotografiat, si gata de drum. Am fost insotiti de Edmond si Alberto, doi juni simpatici si cu jobene, care ne-au condus pe strazile Bucurescilor de altadata, si au avut multe povesti si anecdote sa ne spuna. 

              

           Pentru inceput, trebuie sa retinem faptul ca Centrul Vechi nu inseamna numai zona restructurata Lipscani - Selari - Gabroveni. Aici cu totii stim foarte bine cum s-a transformat totul de mai putin de 10 ani. Cladiri renovate, terase, restaurante, magazine - deja suntem clienti fideli. Dar Centrul Vechi nu se opreste aici. El cuprinde si mahalaua Coltei, partea veche a Caii Mosilor, cartierul Sf. Gheorghe, cartierul Armenesc, Gradina Icoanei, mahalaua Matasari, si mult mai multe zone din centrul capitalei.  Nu am vizitat toate aceste zone, dar ceea ce am vizitat a fost suficient ca sa ne deschida ochii catre frumusetea orasului nostru, si sa ne dorim si alte plimbari de acest gen. 

            

          Am luat-o la pas, ca intr-o calatorie in timp. Drept coloana sonora am avut povesti despre negustorii secolului XVII care aduceau marfa din Leipzig, de la ceasuri pana la scobitori, si o vindeau pe ceea ce avea sa devina Str. Lipscani, care isi trage numele tocmai de la orasul german. Sau, cunoasteti Str. Biserica Razvan, care are latimea a 4 'palme domnesti'? Cum, "ce inseamna"? Inseamna ca este atat de ingusta, incat pe ea nu pot trece mai mult de 2 trasuri. Negustori, domnitori, boieri, intelectuali ai vremurilor trecute, burlaci petrecareti, domnisoare care se imbraca "dupa jurnal", cocote, pungasi, sau contrabandisti care mai de care mai inventivi, au fost eroii povestilor pe care le-am ascultat. Ne-au facut sa radem ritualurile de curtare din timpul balurilor, dar si umorul negru legat de spanzuratorile raufacatorilor din mahalaua Obor, sau de practicile de inmormantare de odinioara. 

           

          M-am intristat vazand ca multe dintre strazile si cladirile pe langa care am trecut sunt uitate si neglijate - strazi neasfaltate, case parasite, cu unele exceptii, bineinteles. Iar unele dintre aceste cladiri lasate in paragina sunt adevarate bijuterii arhitectonice. Case cu marchize, fier forjat, balcoane mici si cochete, detalii sculptate, si de o finete iesita din comun. Inclusiv casa in care a locuit Dr. Nicolae Paulescu, cel care a descoperit insulina. Aceasta casa este singura cu geamuri convexe care a ramas in Bucuresti. Cine va avea grija de aceasta parte a Bucurestiului? Si mai ales, cand? Tare as vrea sa vad acea zi in care intreg Centrul Vechi va fi restructurat, si va redeveni ceea ce a fost candva.  Ghizii nostri au spus de mai multe ori ca numai cand aceasta zona va fi restaurata vom merita titlul de Capitala Culturala Europeana. Si au dreptate!

     

      Insa, lasand la o parte ceea ce pot face autoritatile, si, in optimismul meu, cred ca vor face, bucuria mea este alta. Faptul ca bucurestenii sunt dornici de cultura si isi iubesc orasul. Iar prin astfel de evenimente, ni se ofera si sansa sa socializam si sa cunoastem alte persoane interesante.

       

      Eu ii felicit pe organizatori, si astept multe alte initiative la fel de interesante. Iar pentru cei interesati, urmatorul si ultimul traseu pietonal, vizitand aceleasi locuri, va avea loc vinerea viitoare, 10 Iulie, la ora 19.00, tot in fata Hanului Gabroveni. Cautati doua jobene si veti sti ca ati ajuns la locul potrivit! ;)    

Copii mici si mari, iesiti la joaca (si nu numai azi)!

                           

     Desi am crescut destul de multicel, ma gandesc cu mare nostalgie la copilaria mea. M-as fi jucat in fata blocului sau in parc de dimineata pana seara, si cred ca si acum as face-o, daca as avea ocazia, sau daca as gasi cativa "combatanti" care sa mi se alature. Intre timp, chiar daca nu am devenit mamica, multi dintre prietenii si cunoscutii mei sunt parinti, iar mie imi plac foarte mult copiii. Ce ii aud spunand foarte des pe parintii din ziua de azi, este ca exista pericolul ca micutii sa devina asociali - sa nu se mai joace si sa socializeze cum ne jucam noi la varsta lor, sa sau stea mereu cu nasucurile in computer, telefon sau tableta. Sau, exista pericolul ca ei sa se piarda intre lectiile de la scoala si cele suplimentare - limbi straine, sporturi, etc., si sa nu mai aiba efectiv timp sa se joace.
            

           Oare asa este, sau asa va fi? Poate nu! Sau, nu si daca avem grija. Astazi, impreuna cu alti copii mari si un copilas mult prea mic ca sa se joace, am poposit la Gradina Botanica din Bucuresti. Unde oare ce se intampla? Evenimentul "An-tan-te", organizat de asociatiile Scoala de Joaca si In Fata Blocului, dedicat deopotriva celor mici si celor mari. Sub deviza "Jucam azi jocuri de ieri", pe o pajiste imensa, o multime de copii de toate varstele, insotiti de parinti, si animati de o doamna simpatica, se jucau tocmai ceea ce ne jucam noi, oamenii mari de azi, odinioara. Frunza, Omul Negru, Sticluta cu Otrava, Tarile, Elasticul si multe alte jocuri. Vizitatorii mici si mari pasionati de desen au avut ocazia sa isi incerce talentele pictoricesti, in spatiul special amenajat de organizatia Acuarela, partener la organizarea evenimentului. Drept coloana sonora, am avut cele mai frumoase melodii romanesti ale copilariei, semnate de Mihai Constantinescu, Anda Calugareanu sau Margareta Paslaru. 

           Un pic din copilaria de alta data (a noastra, si chiar a parintilor nostri) in plin secol XXI. Si nu numai. Mi-au trecut pe la urechi cateva dintre pildele coordonatoarei jocurilor, bune de aplicat atat la joaca, cat si in viata. Copiii trebuie sa se joace, iar parintii sa ii lase sa se joace si sa se joace alaturi de ei. Iar daca se intampla ca micutii sa cada, nu e nicio tragedie. Se vor ridica, si vor continua sa se joace. Ca si in viata, de altfel! De mici trebuie sa invatam sa fim puternici. Iar atunci cand vom fi mari, sa nu uitam de copilul din noi, in ciuda tehnologiei si a agitatiei care ne domina viata. 

             La multi ani, copii frumosi, de toate varstele! :)

Cronica Carcotasilor ne mobilizeaza pentru "o televiziune fara mizerii"

    

     

      Dintotdeauna am fost un mare fan al Cronicii Carcotasilor. Mi-a placut umorul lor sarcastic si ireverent, dar fara rautati gratuite. Nu am mai urmarit emisiunea in ultima vreme, dar daca s-a nimerit sa fiu pe Prima TV, m-am uitat cu drag. Cristi Hrubaru si fosta bebelusa Ioana sunt foarte simpatici, si le fac cinste fostilor prezentatori Serban Huidu, Mihai Gainusa sau Codrut Keghes a.k.a. Catalin Dezbracatu'. 

      Ei bine, in dupa amiaza aceasta s-a nimerit din nou sa ma uit. Am ramas impresionata de un reportaj haios dar serios in acelasi timp, despre cat de vulgare au devenit unele programe TV. Printre cei care au vorbit i-am vazut pe Moise Guran, Cornel Ilie si Mihai Margineanu. Dupa cum stiti, si pe mine ma ingrijoreaza mult acest subiect. Nu stiu daca este vorba despre un cerc vicios: oare intr-adevar vulgarul atrage, sau oamenii cer asa ceva pentru ca asa au fost obisnuiti. Manelisti, interlopi, vedete fara talente speciale, "domnisoare" de o calitate dubioasa, scandaluri ca la usa cortului, si intruziuni exagerate in viata celebritatilor. Putem alege sa nu ne uitam la anumite emisiuni - ceea ce fac si eu. Dar parca e pacat ca acest gen de programe sa devina "majoritatea". Voi ce parere aveti? 

      Am fost foarte necajita atunci cand a disparut TVR Cultural. Inteleg ca nu era "pentru publicul larg", dar mi se parea o oaza de liniste si relaxare in fata televizorului. Din fericire, nu ne-au disparut toate optiunile in materie de calitate. Dar mereu e loc si de mai bine!

       Ce ne propun Carcotasii? Ne invita sa semnam o petitie, care, cu putin noroc, sa ajunga la CNA si/sau la Parlament. Prin semnarea petitiei, ne dam acordul de a "curata televiziunea de mizerii". Ce ziceti, ne unim pentru o cauza nobila? Nu stiu ce va iesi, sau daca lucrurile se vor schimba radical, dar imi place sa cred ca vom vedea macar cateva imbunatatiri. Eu am semnat. Va invit si pe voi sa accesati link-ul de mai jos, si bineinteles, sa va distrati impreuna cu Carcotasii, la Prima TV, in fiecare miercuri la ora 20.30, sau duminica, in reluare, la ora 16.00.   

http://www.cronicacarcotasilor.ro/01-stiri/manifest-pentru-o-televiziune-fara-mizerii/

Foto: www.cronicacarcotasilor.ro 

Cu Drag, despre Dragobete

         

  

  Astazi se sarbatoreste Dragobetele, sarbatoarea traditionala romaneasca a iubirii si tineretii. O sarbatoare traditionala, "din mosi-stramosi". Dar... ma credeti ca eu cand am aflat despre aceasta sarbatoare aveam deja peste 20 de ani? Toata copilaria si adolescenta mea nici nu am stiut ca exista. Oare de ce? Probabil, prinzand tocmai perioada de imediat dupa Revolutie, caracterizata de o miscare culturala mai degraba "anti-nationalista", generatia mea a fost mai preocupata sa il adopte pe Sf. Valentin din lumea occidentala. Iar preocuparea si dragostea pentru traditiile nationale au venit abia mai tarziu.

      Ei bine, cine este Dragobetele si care sunt obiceiurile asociate cu aceasta sarbatoare? Am citit cateva povesti si curiozitati despre Dragobete, toate cu parfumul vremurilor de altadata.  Zice-se ca Dragobetele era fiul Babei Dochia, un tanar frumos si romantic, si care, conform legendei, cununa toate animalele, traditia extinzandu-se mai apoi la oameni. In ziua de 24 Februarie, in pragul venirii primaverii, feciorii si fetele din sat se logodeau pentru ca iubirea lor sa fie binecuvantata si sa dureze, faceau fratii de sange, mergeau la cules de ghiocei sau faceau farmece pentru a atrage iubirea in viata lor. Se mai spune ca Dragobetele ii ferea de boli pe cei ce il sarbatoreau, si cate si mai cate!

       Fiind o sarbatoare pe care romanii au redescoperit-o recent, mi-ar placea sa devina din ce in ce mai populara. Bineinteles, Muzeul Satului si Muzeul Taranului Roman au fost mereu pe faza prin evenimentele organizate, dar parca ar merita sa se faca mai mult. Pe de alta parte, nu stiu daca mi-ar placea ca Dragobetele sa cada in extrema cealalta, si anume a "comercialului" ce caracterizeaza sarbatoarea Sfantului Valentin. Cum am putea sa o sarbatorim fara a ne indrepta spre kitsch? S-ar putea transpune traditiile tipice in vremurile noastre moderne? 

Nostalgiile microbistului roman... de ziua unui Campion

        

  

   E adevarat ca nu toti suntem microbisti, iar unii dintre noi chiar nu se pricep catusi de putin la fotbal, sau la sport in general. Insa, cand vine vorba despre acei sportivi care au ramas in istorie, si ne-au facut sa fim mandri ca suntem romani, cu totii ii pretuim. Astazi, Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist roman al tuturor timpurilor si fost capitan al Echipei Nationale a Romaniei, a implinit frumoasa varsta de 50 de ani.

       Gica Hagi a facut parte dintr-o generatie care a dus fotbalul romanesc pe culmi, in special in anii '90. Cand eram mica, multi baietei voiau sa devina fotbalisti - "Cand ma fac mare, vreau sa ma fac Hagi". Si imi amintesc foarte bine cum am urmarit cu sufletul la gura Campionatele Mondiale din Italia, in 1990, sau pe cel din Statele Unite, in 1994, si nu numai. Nu ma definesc "microbista" in adevaratul sens al cuvantului, dar, dupa cum stiti, sunt o mare patrioata. Iar pe vremea aceea, fotbalul te facea sa devii si mai mare patriot. Merita sa stai sa privesti fiecare pasa si fiecare gol, si sa urli de bucurie, la unison cu toti vecinii de pe strada. La fiecare meci,  asteptam cu speranta sa ne calificam in etapa urmatoare. Poate nu am luat Cupa Mondiala, dar ieseam mereu onorabil. In strainatate, am avut deseori parte de remarci precum: "You're from Romania! You know "George" Hagi? He's my idol!" :)

   Ceea ce tare mi-as dori sa pot spune si despre fotbalul romanesc din zilele noastre. Ce s-a intamplat? De ce Romania nu mai este in stare nici macar sa se califice la Campionatele Mondiale si Europene, sau daca se califica, ne facem de ras? Oare in generatiile mai tinere nu se gasesc adevarate talente? Sunt de vina antrenorii, care nu stiu sa scoata ce e mai bun din jucatori? Sau oare valoarea si meritocratia sunt cuvinte uitate si in lumea fotbalului? Cred ca multi dintre noi stim raspunsul, in sufletul nostru, cu amaraciune. Dar mi-ar placea ca cineva cu autoritate sa se gandeasca bine, si sa se faca ceva ca sa putem retrai momente magice in fotbal.

     Gica Hagi ne-a daruit multe bucurii de-a lungul anilor. Noi ii uram "La Multi Ani" si multa sanatate. Cat despre fotbalul romanesc, speram sa revina pe linia de plutire, sa redevina ce a fost, si sa produca nume la fel de mari. 

(foto: www.jurnalul.ro) 

Poezia lunii Ianuarie

"Craiasa din povesti"

                  de Mihai Eminescu

Neguri albe, stralucite

Naste luna argintie,

Ea le scoate peste ape,

Le intinde pe campie;

S-adun flori in sezatoare

De paianjen tort sa rumpa,

Si anina-n haina noptii

Boabe mari de piatra scumpa.

Langa lac, pe care norii

Au urzit o umbra fina,

Rupta de miscari de valuri

Ca de bulgari de lumina,

Dandu-si trestia-ntr-o parte,

Sta copila lin plecata,

Trandafiri arunca rosii

Peste unda fermecata.

Ca sa vad un chip, se uita

Cum alearga apa-n cercuri,

Caci varjit de mult e lacul

De-un cuvant al sfintei Miercuri;

Ca sa iasa chipu-n fata,

Trandafiri arunca tineri,

Caci vrajiti sunt trandafirii

De-un cuvant al sfintei Vineri.

Ea se uita... Paru-i galben,

Fata ei lucesc in luna,

Iar in ochii ei albastri

Toate basmele s-aduna. 

Gala Studentilor Romani in Strainatate: o seara dedicata valorii si sperantei

      

  

     Aseara am fost prezenta, pentru al doilea an consecutiv, la Gala Studentilor Romani in Strainatate, organizata de Liga Studentilor Romani in Strainatate, si desfasurata la Palatul Parlamentului. In fiecare an, in luna Ianuarie, sunt premiati studentii care au avut merite deosebite in cadrul cursurilor universitare si post-universitare din toate colturile lumii. Stiind ce inseamna sa fii roman in strainatate, sa studiezi peste hotare, iar acum, datorita studiilor si cercetarilor mele, sunt cu atat mai mult cu ochii pe ce se intampla cu studentii si specialistii care aleg sa studieze sau sa profeseze in alte tari. Daca plecarea lor va fi temporara sau definitiva, depinde de numeroase aspecte ale societatii romanesti.  

           Ce pot spune despre eveniment? O seara eleganta, o sarbatoare a excelentei academice si a identitatii nationale romanesti, un memento anual legat de faptul ca Romania are si oameni care ii fac cinste peste hotare, tineri inteligenti si ambitiosi, cu care putem doar sa ne mandrim. Am ascultat discursuri pozitive, in urma carora m-am simtit inspirata si plina de optimism. Le-as mentiona in special pe cel al Presedintelui Romaniei - Klaus Iohannis, al Ministrului Afacerilor Externe - Bogdan Aurescu, si al Presedintelui Fondator al LSRS - Sebastian Burduja. A fost deseori mentionat ca acesti tineri care studiaza sau au studiat in strainatate sunt adevarati ambasadori care contribuie la crearea unei imagini favorabile tarii noastre. In acelasi timp, ei sunt incurajati sa se intoarca in tara, pentru ca Romania are nevoie de ei si de pregatirea lor profesionala.

             Cu toate acestea, se stie ca nu intotdeauna Romania si societatea romaneasca sunt pregatite sa ii primeasca inapoi. Iar exemplele din domeniul medical, oferite de catre Raed Arafat, Secretar de Stat in Ministerul de Interne, au ilustrat foarte bine acest lucru. De multe ori, birocratia si formalitatile devin adevarate piedici in calea performantei si a meritocratiei. Evident, gandurile bune si optimismul exista, dar cu totii stim ca Romania mai are multi pasi de facut pentru ca studentii si profesionistii din strainatate sa se simta motivati sa se intoarca acasa. Insa, prin programele sale, Liga Studentilor Romani in Strainatate doreste sa sprijine activ intoarcerea in tara a acestor studenti si absolventi, in special prin oferirea unor oportunitati profesionale in cadrul unor institutii ale statului si nu numai. 

           Voi reveni in viitor cu noi materiale mai detaliate, dedicate fiecarui proiect al LSRS, pentru ca sunt multe lucruri de spus. Din anul 2009, cand aceasta organizatie a fost infiintata, cu misiunea de a crea o comunitate solida de studenti romani de peste hotare, dar si de a incuraja intoarcerea acasa a acestora, prin filialele din Romania si din numeroase tari ale lumii, activitatea LSRS a devenit din ce in ce mai ampla si mai complexa. Sunt bucuroasa ca exista o astfel de organizatie, cu toate ca imi pare rau ca s-a infiintat dupa ce s-a incheiat perioada mea de studentie. :) 

              Eu ii felicit pe toti castigatorii Galei LSRS din acest an, dar si pe toti studentii care arata lumii intregi ce inseamna cu adevarat sa fii Roman, iar echipei LSRS ii doresc mult succes in implementarea propriilor proiecte, si sa devina in fiecare an o organizatie tot mai puternica!  

                  

            

Un paharel de umor romanesc - episodul 5

     

  Deschidem pentru prima data Cutiuta cu Valori in anul 2015, pentru a gasi... un paharel de umor romanesc, pe care sa il savuram impreuna. Chit ca abia ne-am trezit sau ne-am trezit mai demult, chit ca am petrecut in club, la restaurant, in aer (inghetat) liber in centrul orasului, acasa la noi sau acasa la prieteni sau rude, cu siguranta toti avem in suflet speranta unui an mai bun decat cel care tocmai s-a incheiat. Si ce as putea sa va dedic eu azi, daca nu un sketch umoristic de Revelion? De la inceputul anilor '90, i-am ales pe Nae si Vasile, un duo comic asociat in special cu programele de Revelion ale copilariei mele si a celor din generatia mea. Si de fapt, cand ne gandim la 2015, cu totii ne intrebam.... ce-o sa fie, ce-o sa fie? Si "o sa fie" numai bucurii, sanatate si impliniri, pentru toata lumea. Am zis! 

    La multi ani, dragii mei cititori!