La mulți ani, Maestre!

În mijlocul unei perioade în care știrile mai mult ne sperie decât ne bucură, astăzi România sărbătorește o valoare incontestabilă a teatrului românesc. Astăzi, 14 Decembrie, maestrul Radu Beligan împlinește 95 de ani, dintre care 75 de carieră. 

Actor și regizor cu un vast repertoriu, din care amintim nume sonore ale dramaturgiei românești și internaționale, precum I.L. Caragiale, Carlo Goldoni, William Shekespeare, Maxim Gorki, Mihail Sebastian, și multe altele, Radu Beligan a încântat, și încă mai încântă, generații întregi de spectatori. Cu siguranță, pe lângă talentul său deosebit, tuturor ne-a mers la suflet modestia, cuvintele înțelepte și aerul bonom care îl caracterizează pe marele maestru. În această seară, Radu Beligan a fost sărbătorit pe scena Teatrului Metropolis din capitală, unde a jucat în priemiera piesei „Lecția de violoncel”, regia fiind semnată de Felix Alexa. Iar mâine, 15 Decembrie, pe scena Teatrului Național, la sfârșitul deja-celebrei piese „Egoistul”, unde maestrul semnează regia și deține rolul principal, va avea loc un nou motiv de sărbătoare. Radu Beligan va primi, din partea Guinness World Records, titlul de cel mai longeviv actor în activitate pe scena unui teatru. Premiul va fi înmânat de către prezentatorul și realizatorul TV Cătălin Măruță, care se află în spatele ideii înscrierii lui Radu Beligan în Guinness World Records. 

Mereu m-am întrebat cum reușește, la 95 de ani, să fie atât de activ. Dar cred că răspunsul stă în dragostea pentru meserie și pentru publicul din toată țara, alături de o atitudine foarte senină. Cel puțin, așa cred eu. Eu sunt mândră că am avut ocazia sa-l văd pe scena Teatrului Național din București, jucând în piese precum „Take, Ianke și Cadîr” sau „Egoistul”, și sper ca în viitor să mai văd multe alte spectacole jucate și regizate de Radu Beligan. Aceștia sunt Români cu care ne mândrim, și ne vom mândri mereu. În aplauzele unei țări întregi, îi dorim marelui maestru multă sănătate, și... să îl sărbătorim și la împlinirea a 100 de ani!  

Vine Moș Nicolae. Ați pus ghetuțele la fereastră?

                                                                                        (Foto: arhiva personala)

Așa cum era de așteptat, în perioada următoare vom vorbi destul de mult despre tradiții, pentru că vin Sărbătorile, și cu toții ne vom îndrepta atenția către cei dragi, și ne vom aminti de copilăria noastră, și de ce au însemnat aceste momente pentru noi. Ei bine, în noaptea aceasta ne vom lustrui ghetuțele și le vom pune la fereastră, pentru că la noapte îl așteptăm pe Moș Nicolae. Povestea lui Moș Nicolae nu este românească, dar este o tradiție foarte populară și în România, atât printre cei mici, cât și (haideți să recunoaștem) printre cei mari. 

Există o legătură între Moș Nicolae și Sfântul Nicolae, pe care îl sărbătorim tot mâine, 6 Decembrie. Se spune că acesta a fost un episcop darnic care a trăit în secolul al IV-lea, în Turcia de astăzi, iar povestea lui s-a transmis din generație în generație, în mai multe tări. Astfel, în folclorul olandez a devenit SinterKlaas, Mikulas în Ungaria, Cehia și Slovacia, și Mikulaj în Polonia. Este un bărtânel bonom, jovial și darnic, la fel ca Moș Crăciun, dar, spre deosebire de acesta, nu sosește într-o sanie trasă de reni, și nici nu coboară pe coșul casei. Moș Nicolae sosește călare pe un cal alb, se oprește la ferestrele noastre, și ne lasă cadouri în ghetuțele lustruite. Asta, dacă am fost cuminți, pentru că în caz contrar, cadoul va fi... o nuielușă! 

Ce a însemnat Moș Nicolae pentru copilăria noastră? Poate un fel de „uvertură” la vizita lui Moș Crăciun, dar cu siguranță un moment la fel de plin de bucurie și anticipație. Cu toți ne amintim cum ne pregăteam când eram mici, cum nu eram siguri dacă am fost cuminți sau nu, și cum ne temeam ca nu cumva să găsim o nuielușă. Teoretic, cadourile trebuiau să fie suficient de mici încât să încapă în ghetuțe, dar asta nu însemna că ne bucuram mai puțin. Orice am fi primit, era o dovadă că am fost cuminți și ca Moș Nicolae nu a uitat de noi. 

Iar acum, că suntem mari, ce facem? Unii dintre noi au copii în familie, alții nu. Dar, chiar și atunci când casele noastre sunt populate numai de „oameni mari”, nu ne împiedică nimeni să repetăm același ritual. Ne lustruim ghetuțele (diminutivul rămâne neschimbat, la orice vârstă), le punem la fereastră și mâine dimineață le vom găsi pline de cadouri, pentru că sigur vom face în așa fel încât Moș Nicolae să vină la noi și la cei dragi care ne sunt alături. ;)

Ce înseamnă, de fapt, ziua de 1 Decembrie?

Recunosc că, în ceea ce privește conceptul în sine de „Ziua Națională a României”, amintirile despre vechiul 23 August îmi sunt destul de vagi. Prin urmare, ziua de 1 Decembrie este cea pe care am asociat-o dintotdeauna cu acea zi in care, oriunde am fi și orice s-ar întâmpla, și indiferent cât ne supără și ne enervează problemele sociale și politice de la noi din țară, toți ne simțim mai uniți și mai... Români.

Haideți mai întâi să ne amintim ce s-a petrecut în istorie. La data de 1 Decembrie 1918 (18 Noiembrie pe stil vechi), Familia Regală a revenit în București după doi ani de refugiu în Moldova. În aceeași zi, la Alba Iulia, cetatea de scaun a lui Mihai Viteazul, are loc Marea Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria, formată din 1228 de delegați oficiali, din fiecare district electoral, precum și din toate domeniile de activitate și toate categoriile sociale, într-o impresionantă afluență de oameni, veniți din toate colțurile țării. Se proclamă unirea provinciilor Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar (astăzi Satu Mare), cu Regatul României. 

Simbolic vorbind, consider că Marea Unire a reprezentat dovada că atunci când ne-am propus ceva, nici un obstacol nu a fost prea mare, și că poporul român poate fi unit și poate merge împreună către un țel comun. Dacă atunci s-a putut, cu siguranță și acum vom putea răzbi dacă încercăm să facem din țara noastră o lume mai bună, în care merită să trăiești. Dar condiția esențială este să devenim, sau mai bine zis, să „re-devenim”, un popor unit, care lasă individualismul la o parte.

La mulți ani, România! Îți doresc să îți regăsești adevărata valoare, cu încredere și optimism!